Despre decapitarea din Franța - cum de trăim în cenzură în plină eră digitală

Astăzi, una dintre fostele mele colege de muncă, care locuiește în Franța m-a întrebat dacă caricaturizarea unui simbol religios este libertate de expresie ce trebuie respectată cu orice preț. Se referă la episodul nefericit care un profesor de istorie a fost decapitat în Paris pentru că a prezentat la cursul său despre libertatea de exprimare imagini din revista franceză Charlie Hebdo.


Consider că victima unei decapitări poate fi oricine. Cineva din Rusia a fost otrăvit pentru ca a fost împotriva lui Vladimir Putin. Deci dacă stam să ne gândim, oricine poate fi victima unui linșaj public indiferent de țară, principii, valori, fie că este el fizic, de limbaj sau moral.


Totuși, nu cred că o astfel de lecție trebuie să rezulte în decapitare. Profa noastră de istorie din liceu a avut la un moment dat inspecție și a desenat pe tabla simbolurile regimurilor totalitare, printre care și svastica. Din partea unei profesoare de istorie, venită din altă parte la prelegere, a primit o reclamație la Inspectoratul Județean pentru că a desenat svastica pe tablă, simbol interzis în tot spațiul european, din ce știu.


Treaba este mult mai complexă pe partea cu Charlie Hebdo, sincer. Am putea face un tratat antropologic, teologic și filosofic și merge cu el la doctorat pentru că sunt secole de diferențe între creștini și musulmani, și mai ales ce s-a întâmplat în lume cu cele două facțiuni religioase în ultimii 20 de ani, în special după atacurile de la WTC, din 11 septembrie 2001.


Trebuie să nu uităm că oamenii încă nu au ajuns la capacitatea maximă a creierului și inteligenței lor și că încă avem instincte animalice, tribale. Omul își dorește în continuare să aparțină unui grup, unui trib, iar ceea ce nu se pretează ideilor grupului său (vestimentație, limbaj, religie etc.) este automat respins și atacat. Întotdeauna vor fi oameni care vor aparține unui alt grup, care vor avea alte idei. Întotdeauna vor fi oameni însetați de putere, care vor vrea să extindă tribul și să îl domine. Imperiile și religiile au funcționat mii de ani și s-au născut din creierele noastre tribale.


Libertatea de exprimare nu este tocmai libertate. Trăim într-o epocă a cenzurii și nu ne dăm seama de asta. Avem impresia că putem spune orice, dar nu putem. Nu putem fi împotriva lui Putin fără să suportăm consecințele, de exemplu. Nu putem divulga secrete de stat cu libera exprimare, nu putem să râdem de un cântăreț, fără să se ia fanii de noi pe social media.


Așa e și aici.


Nu prea poți să râzi de orice, fără să ai parte de backlash. Și, din păcate, backlashul a fost mult prea aspru aici. În loc de o reclamație, profesorul s-a trezit fără cap. Mergi acum pe pagina unei cântărețe și scrie ceva negativ și ai să vezi cum fanii vor sări pe tine. Ce s-a întâmplat în Franța este exact asta, dar la un nivel mult mai mare.


Totuși, există o diferență între modul în care oamenii reacționează la un subiect sau la o situație. Dacă aș vedea caricatura lui Isus Hristos, aș simți repulsie, dar vreau să cred că nivelul meu de inteligență este mult mai ridicat decât al persoanei care a făcut caricatura și, prin urmare, nu m-aș coborî la acel nivel, astfel încât să mă cert sau să încerc să îi închid afacerea.


Aș trece cu vederea ceea ce a făcut. Pentru că eu nu voi judeca asta, ci Dumnezeu.

Și asta este diferența dintre oameni ca mine și oameni ca individul care a făcut gestul decapitării. Și alții dinaintea lui. În Franța, președintele Macron dă undă verde oricărei forme de exprimare. Cred, totuși, că Macron face bine aici. Nu poți avea cenzură, altfel ai avea un stat orwellian și nu îți dorești să trăiești într-un astfel de stat. Ce ar fi mai bine? Să nu poți scrie nimic sau să poți scrie orice?


Singurul lucru pe care oamenii îl pot face este să nu mai cumpere astfel de reviste. Făcând asta, acestea vor falimenta. Sincer, am văzut numerele revistei Charlie Hebdo și nu mi se pare o revistă extraordinară. Chiar e foarte mediocră. Civilizația ar însemna să nu mai plece ochii în astfel de reviste. Nu ne certăm acum pe niște caricaturi, pe niște desene, că nu mai suntem la grădiniță.


Și încă o chestie. Dacă veți citi Parmenide de Platon, sau dacă l-ați citit deja, poate că ați observat că se vorbește despre multiplicitate și Unu. Ce spune acolo într-una dintre ipoteze? Că Unu este Unu și multiplu în același timp și că multiplu este multiplu și Unu.


E mai greu de înțeles Platon. Eu am învățat și citit cu creionul în mână.


Având asta în vedere, de exemplu, nu ne putem referi la umanitate fără să ne gândim la Om ca individ. Deci, Universul este alcătuit din mai multe micro-universuri. Și fiecare Om are micro-universul său de care trebuie să aibă grijă. Și să nu permită unor lucruri să intre în universul său.


Cumpărarea unor lucruri precum Charlie Hebdo, permite perpetuarea revistei în micro-universul tău și al altora. Eu nu înțeleg, de fapt, ce vor cei de la Charlie Hebdo să demonstreze și să câștige cu acele caricaturi. Faimă? În felul ăsta? Rumoare? Presupun că nu au destulă imaginație astfel încât să aibă rubrici mai serioase.


Sursă: România liberă. Zâmbind la cameră pe sub măști, când omul ăla a fost decapitat. Mirajul faimei de pe social media.

 

Subscribe Form

  • Instagram
  • Twitter
  • Myspace

©2020 by Ioana Savin.

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now