Nu purta la primul interviu cămaşă albă şi sacou. Iată de ce!

Actualizată în: Sept. 13

Pe toate site-urile legate de joburi şi de interviuri o să citiţi că este recomandat ca la primul interviu să purtaţi o cămaşă albă, simplă, cu un sacou închis la culoare. ​ Acesta este un outfit considerat profesional, un outfit cu care nu ai să greşeşti niciodată, şi care îţi dă o notă de eleganţă însă eu nu recomand ca această ţinută să fie purtată la primul interviu şi am să vă spun de ce.


Prima oară, angajatorul tău se uită la CV, pe care ori i-l trimiţi tu direct prin metodele tale, ori îl găseşte singur pe platformele de angajatori şi locuri de muncă (vezi eJobs, Bestjobs etc.). Angajatorul tău va analiza acest CV şi va decide dacă profilul tău corespunde jobului.  Pe urmă, fie după testele telefonice sau scrise, fie imediat după ce a decis că CV-ul corespunde jobului, acesta va dori să te vadă faţă în faţă şi te va judeca după înfăţişarea ta. Şi de-abia la final te va analiza după modul în care vorbeşti şi după ideile tale.  Pe scurt, iată criteriile după care un angajator îşi evaluează un angajat:  CV -> Teste/interviu telefonic -> Outfit/prezență -> Interviul de la fața locului -> Interviurile ulterioare, după caz In acest articol voi scrie deci despre ținuta pe care trebuie să o alegem atunci când mergem la interviu.  Am scris mai sus că multe siteuri (adică acelea pe care mă uitam eu acum vreo doi ani) recomandă ca un candidat să se prezinte la interviu într-o ţinută simplă: cămaşă de preferat albă şi costum. Eu, sincer, nu am mai purtat o cămaşă albă protocolară din liceu, când mi se cerea la uniformă (bine, am cămăşi albe în garderobă, dar au unele elemente care le scot din zona office).  Probabil că aceasta este o dorinţă a angajatorilor, de a avea în faţă o imensă gloată cenuşie de oameni, pe care să nu îi sorteze după înfăţişare, ci după modul în care vorbesc la interviu şi după ce au în cap.



Priviţi cu atenţie poza de mai sus. Este din filmul Revolutionary Road din 2008 (apasă pe poză, ca să deschizi pagina IMDB) şi pun pariu că nu l-aţi zărit din prima pe Leonardo DiCaprio. De ce? Pentru că este îmbrăcat la fel ca ceilalţi de lângă el. Dacă era îmbrăcat altfel, sau dacă ar fi avut o cravată de o altă culoare, l-aţi fi observat mult mai repede, pentru că ar fi avut un element diferit de al celorlalţi.  Mai ştiţi când Lady Gaga şoca lumea prin outfiturile sale? Mai ştiţi că pe urmă ne-am trezit (şi încă mai apar) "artiste" care îi copiază outfiturile ca să nu pară banale? Ei bine, prin 2010 am avut sute de Lady Gaga. Îmbrăcându-se toate la fel nu mai aveau niciun farmec.  Nu spun că o ţinută formată din cămaşă albă şi costum este neapărat greşită. Ai şansa de a nu fi judecat după ceea ce porţi, ci după ceea ce gândeşti şi după cum vorbeşti (iar asta dacă angajatorul nu te întreabă "Ce vrei să faci în 5 ani?" de exemplu. Glumesc). Dar trebuie să te gândeşti la faptul că intervievatorul tău a avut înaintea ta o mulţime de oameni îmbrăcaţi la fel ca tine şi care ofereau întrebărilor puse aceleaşi răspunsuri, pe care le învăţaseră de pe aceleaşi site-uri.  Ideea de bază este:  NU FI PLICTISITOARE.  Nu trebuie să fii la fel ca restul lumii. Nu vrei să fii la fel. Nu trebuie să te îmbraci cum scrie pe un site, sau să dai aceleaşi răspunsuri. Un intervievator nu e acolo ca să te verifice şi să te asculte la lecţie. În plus, multe companii nu cer un anume dress-code la birou. Aşa că poate nu trebuie să te stresezi prea tare dacă nu e o companie de top sau care să nu îţi ofere un salariu prea mare.  Trebuie să oferi impresia că eşti altfel decât ceilalţi candidaţi şi intervievatorul va vedea acest lucru la tine.  Am să vă spun în continuare cum am prins un job la 19 ani, despre care nu ştiam absolut nimic.  Imaginaţi-vă o fată de 19 ani, de la ţară, care s-a chinuit puţin prin Bucureşti câteva luni, cu un stomac care primea mai mereu paste şi/sau zacuscă, cu un portofel mai mereu gol, dar cu un entuziasm nemăsurabil şi cu o mare încredere în forţele proprii. Nu ştiam nimic.  Doamnelor, în primul meu CV am scris că am lucrat 6 ani ca aupair/babysitter, că nu aveam ce pune în CV. Nu vă mint. Eu, de fapt, avusesem grijă de frate-meu mai mic din când în când. Mi-a plăcut mult când intervievatoarea a tăiat această informaţie cu o linie diagonală.  Şi să vedeţi cum m-am dus eu la interviu. Aveam nişte botine de la Leonardo (de pe vremea când aveau magazin în Carrefour Orhidea #nostalgie), dintr-un material care semăna cu jeansul, decupate la vârf şi cu tocuri foarte mari, cred că de 12 cm, aveam pantaloni portocalii, luaţi de la Tex din Carrefour, o bluză gri din pânză, cum se purta pe vremea aia, cu spatele transparent, cu păr desfăcut. Nu mai ştiu sigur ce geantă aveam, dar cred că era una neagră cu o gigantică albinuţă galbenă pe partea din faţă.  Doamnelor, m-au angajat în aceeaşi zi şi nici măcar nu luasem un scor bun la testele de limbă. Nu era o ţinută indecentă, dar era ceva extra, iar eu aveam 19 ani, iar aceea era şi este o companie uriaşă, cu multe sedii în întreaga lume. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui Ani (cea care m-a recrutat), că aşa am supravieţuit în facultate şi la masterat! Nu spun că ţinuta mi-a obţinut jobul, dar ea împreună cu încrederea în forţele proprii, limbajul şi politeţea m-au dus la semnarea contractului.  Purtam pe mine ceva în care mă simţeam bine şi care mă reprezenta la momentul respectiv. Voiam să par nonconformistă, voiam să fiu altfel decât fusesem la ţară şi să mă îmbrac altfel. Şi cred că anotimpul a fost în favoarea mea. Era prima jumătate din iunie 2013. Am rămas acolo 6 ani.  După ce am luat jobul, m-am uitat şi eu pe internet ca să văd cum ar trebui să se îmbrace oamenii la interviuri, iar atunci când am încercat să plec din companie, am aplicat acele reguli. Numai că nu mi-a mers. Într-o vară, am avut vreo 20-30 de interviuri (telefonice şi la sediul firmei). Ce nu a mers? Eu nu mă simţeam eu. Era ca şi cum mă puneai în cămaşă de forţă. Nu mă simţeam bine. Eu eram flower power, ascultam 30 Seconds to Mars şi mă uitam la Supernatural, Merlin şi The Legend of The Seeker şi când veneam acasă, mă uitam cu desene animate cu frate-meu. Pune tu flower power în ţinută office! Şi mi-a luat ceva vreme ca să îmi dau seama. Pe urmă când a fost să plec cu adevărat, eram într-o săptămână stresantă (mă mutam dintr-un loc în altul), iar toate lucrurile mele erau în saci, cutii trolere, în vreo 3 locuri (o nebunie). Am tras pe mine nişte blugi care aveau un imprimeu foarte subtil pe ei, nişte pantofi sport Reebok, o bluză gri deschis, spre alb de la Orsay, un colier roşu de la verişoară-mea, am trasat nişte buze roşii şi am dat cu nişte fard, păr strâns în coadă. Ştiu că pare o ţinută răvăşită din descriere, dar nu este. Şi m-am dus. Şi am luat interviul. Managerul nu mi-a mai testat cunoştinţele de limbă. Făcusem asta la telefon, cu un alt angajat. La două zile după am semnat contractul de angajare.  Cunosc o tipă care s-a dus la interviu în rochie roşie şi cu geacă de piele neagră. A avut mult curaj şi i-a terminat pe ăia de-acolo. Ce zic aici este că nu trebuie să faci ce fac alţii ca să obţii ce vrei. Nu trebuie să te îmbraci ca ei, să vorbeşti ca ei, să te comporţi ca ei. Poţi să fii tu.  Acum nu spun că nu ar trebui să nu iei în considerare nişte reguli, atunci când te duci la interviu. Poţi să fii tu, dar nu foarte tu.  Dacă te îmbraci în cămăşi mesh, cu irizaţii unicorniceşti, şi pe care le porţi peste sutien dacă ai pantaloni cu 5 feluri de rupturi, poate că nu ar trebui să le iei la primul interviu, cu excepţia cazurilor în care ştii bine să le îmbini în aşa fel încât să pară office.  Uite nişte reguli mici:  1. Fii decentă. Fără sutien la vedere, decolteu adânc, blugi cu talie joasă, pantaloni foarte scurţi (aş zice şi scurţi, dar îmi săriţi în cap), cercei enormi, tricouri cu mesaj (mai ales acelea din campaniile politice. Arde-le!) 2. Fii politicoasă. "Bună ziua!", "Vă rog!", "Scuzaţi-mă!" sunt obligatorii. Eşti la el acasă. Dacă angajatorul nu mai apare la interviu, nu începi să îl cerţi, că ai treburi de făcut. Şi el are.  3. Fii originală.  Vezi articolul de mai sus.  4. Fii diplomată.  Nu dai din casă. Nu te milogeşti. Nu divulgi ce fac ceilalţi angajatori, cum au decurs interviurile, ce salarii au ceilalţi. E nepoliticos şi angajatorul tău te ia drept bârfitoare şi încălcătoare de termeni contractuali. Keep it simple.  5. Nu te stresa prea tare. Ce-o fi o fi! Tu dă-ţi silinţa. Cel din faţa ta e şi el angajat.  Off you go, girl! Off you go!  P.S.: Vezi filmul ăsta. E drăguţ în prima parte, până când intră în telenovelă.



 

Subscribe Form

  • Instagram
  • Twitter
  • Myspace

©2020 by Ioana Savin.

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now